Cartea nu mai este in stoc la editura, daca o adaugi la favorite o sa anuntam editura ca inca prezinta interes iar pe tine te anuntam cand este re-tiparita.
Inca nu esti hotarat? Adauga la favorite Scoate de la favoriteMog continuă să vegheze asupra familiei Thomas – toţi sunt foarte triști și îi duc dorul.
Așa că Mog se întreabă cum se vor descurca fără ea.
O vreme nu se întâmplă nimic… apoi brusc, într-o zi, Mog observă un pui de pisică în casă.
Pisoiului îi e frică de orice, iar lui Mog i se pare că e tare prost.
Dar apoi își dă seama că pisoiul cel speriat nu știe să se joace și are nevoie doar de „puţin ajutor".
Așa că îl împinge în braţele lui Debbie, unde acesta descoperă că se simte foarte bine și că îi place să fie mângâiat și gâdilat.
Mulţumită, Mog zboară sus de tot, până la soare… Judith Kerr este autoarea şi ilustratoarea îndrăgitelor cărţi pentru copii din seria Mog şi Tigrul care a venit la ceai.
A mai scris trei romane inspirate din propria copilărie, printre care When Hitler Stole Pink Rabbit.
Cărţile ei pentru copii s-au vândut în peste 5 milioane de exemplare şi au devenit clasice.
De aceeași autoare, în colecţia PanDA au apărut: Mog, pisica uitucă, Mog și bebelușul, Mog și Iepurilă, Mog și vulpile, Mog la veterinar, Crăciunul lui Mog, Tigrul care a venit la ceai, Mog în întuneric, Mog învaţă alfabetul.
Editura Pandora M Carti pentru Copii de 3 sau 4 ani Carti din seria Mog