Cartea nu mai este in stoc la editura, daca o adaugi la favorite o sa anuntam editura ca inca prezinta interes iar pe tine te anuntam cand este re-tiparita.
Inca nu esti hotarat? Adauga la favorite Scoate de la favorite#1 New York Times Bestseller
Să stai pe margine poate fi un avantaj.
Dar vine o vreme când trebuie să intri în ring.
Primul an de liceu e cel mai greu.
Îţi faci noi prieteni, te îndrăgosteşti cu adevărat, nu te mai înţelegi deloc cu părinţii.
Să creşti mare e mai complicat decât ţi ai imaginat vreodată.
Jurnalul unui adolescent timid a făcut senzaţie la apariţie, dobândind statutul de carte cult, vânată asiduu de adolescenţi.The New York Times
Intră în lumea lui!
Aflat în pragul adolescenţei, Charlie se hotărăşte să-şi povestească viaţa unui prieten imaginar, căruia îi trimite o serie de scrisori intime.
Prins între dorinţa de a şi trăi viaţa şi tendinţa de a fugi de ea, Charlie, se trezeşte obligat să exploreze un teritoriu până acum necunoscut.
Acela al primelor întâlniri şi al casetelor cu compilaţii, al problemelor de familie şi al prietenilor adevăraţi.
Şi caută neîncetat „melodia perfectă" a unei „călătorii perfecte" în care „să se simtă infinit".
O poveste despre trecerea de la copilărie la adolescenţă în tradiţia celebrului De veghe în lanul de secară.
Reflecţiile lui Charlie asupra vieţii, dragostei şi prieteniei sunt profunde şi înduioşătoare, iar vocea narativă are o muzicalitate aparte.
USA Today
Stephen Chbosky a scris şi a regizat adaptarea pentru ecran a romanului său de debut, Jurnalul unui adolescent timid, un adevărat fenomen literar.
Născut în Pittsburgh, Pennsylvania, Stephen Chbosky a urmat cursul de scenaristică de la University of Southern California.
De asemenea, a scris scenariul pentru Rent (2005) şi a fost producător executiv şi unul dintre creatorii seriei Jericho pentru postul de televiziune CBS, serie lansată în 2006.