Copilărie fără bullying, o carte cu ilustrații interesante și colorate, își propune să-i ajute pe copiii cu vârsta peste 6 ani să înțeleagă ce se întâmplă atunci când sunt hărțuiți sau când hărțuiesc.
Cartea este scrisă la persoana întâi, la singular, naratorul fiind copilul care citește. Poveștile despre hărțuire ne învață multe lucruri despre dorința de a face rău și despre agresivitatea care există ascunse în inimile tuturor oamenilor, chiar și în ale celor drăguți. A ști să le recunoaștem în noi ne ajută să creștem.
„Fenomenul de hărţuire, cunoscut şi ca bullying, este destul de răspândit în zilele noastre. Situaţiile neplăcute pe care le generează tind să creeze răni emoţionale pe termen lung. Conţinutul cărţii îi familiarizează pe copii cu posibile soluţii pe care le au la îndemână în cazul apariţiei acestui comportament.” - Mirela Horumbă, psiholog
Alături de Copilărie fără bullying, puteți descoperi și cărțile Bun sau rău, Furia, Emoțiile și sentimentele și Învinge frica de întuneric, din aceeași serie scrisă de Dr. Dolto.
Această serie li se adresează copiilor, părinților și adulților importanți din jurul lor. Cu ajutorul desenelor lui ®obin, care ilustrează momente emoţionante, dar moralizatoare, Catherine Dolto pune în scenă situații din viața de zi cu zi a copiilor şi a apropiaţilor acestora.
Catherine Dolto, însoțită de editoarea sa complice, Colline Faure-Poirée, îşi transmite cunoștințele unice referitoare la educația copiilor și își face apariția la finalul cărții în persoana doctorului Cat, adresându-li-se celor mici de parcă ar fi față în față, în cabinetul său. Ea ştie să pună în cuvinte trăirile copiilor, ce anume îi agită, îi nemulțumește și îi neliniștește pe aceştia. Şi are o vorbă preferată: „Atunci când înțelegem mai bine, creștem mai bine”.
DESPRE AUTORI:
După ce a studiat teatrul și sociologia, Catherine Dolto a devenit medic. În 1980, l-a cunoscut pe Frans Veldman, fondatorul haptonomiei, știința afectivității. De atunci, a predat alături de el și s-a dedicat haptopsihoterapiei. În practica ei, ea însoțește părinții în timpul sarcinii și bebelușii în primul an de viață. Catherine Dolto are priceperea de a vorbi direct cu copiii, condusă de credința că un copil care înțelege mai bine crește mai bine și se dezvoltă mai bine. La începutul anilor ’80, a întâlnit-o pe editoarea Colline Faure-Poirée. Împreună, vor crea colecții care se adresează tuturor lucrurilor din viață, adresându-se direct copiilor. Este autor și director de colecții pentru tineri și adulți.
Colline Faure-Poirée administrează Giboulées Jeunesse, un departament dedicat creației. De la începuturile sale în publicare, s-a străduit să descopere talente atât în scris, cât și în imagini. Este, în special, editorul lui Patrick Chamoiseau, Raphaël Confiant, Emile Olivier, Zoé Valdès, William Wilson. În colaborare cu Catherine Dolto, ea conduce un vast domeniu axat pe psihologia copiilor și adolescenților. În același timp, ea regizează mai multe colecții pentru adulți în cadrul Gallimard.
Robin s-a născut în anul 1969. Desenul a fost întotdeauna pasiunea sa – plăcerea de a crea. Apoi, la vârsta la care cineva alege să devină inginer, vânzător sau filosof, el alege artele aplicate. Director artistic la Bayard, nu a încetat niciodată să deseneze pentru el însuși, pentru Actes Sud, Nathan și acum pentru Gallimard Jeunesse / Giboulées: Robin a ilustrat și un text de Vincent Cuvellier, „Le grand secret”.