Bufnițel nu vrea să facă nani.
Perna lui are prea multe cocoloașe, păturica e prea groasă...
Și ce e zgomotul acela ciudat, ca un sforăit, ce se aude? Poate că o ultimă poveste înainte de culcare îl va convinge să adoarmă.
Sau poate că Mami Bufniță va găsi o soluție ingenioasă ca să-l liniștească pe Bufnițel cel agitat și să-l ajute să aibă un somn dulce și odihnitor.
O poveste înduioșătoare, ce îi va alina pe toți copilașii atunci când Moș Ene nu vrea să vină pe la gene...