Cartea nu mai este in stoc la editura, daca o adaugi la favorite o sa anuntam editura ca inca prezinta interes iar pe tine te anuntam cand este re-tiparita.
Inca nu esti hotarat? Adauga la favorite Scoate de la favoriteAdolescența este o perioadă pe care, atât părinții, cât și copiii o așteaptă cu emoție, dar nu neapărat cu nerăbdare, deoarece nu știu cum să reacționeze în fața procesului de maturizare.
Acum este momentul în care se face tranziția de la fată la femeie și de la băiat la bărbat, tocmai de aceea trebuie să fi ţi bine informaţi şi pregătiţi!
Cartea de faţă se bazează pe comportamentul adolescenților și pe principalele lor preocupări și probleme în această perioadă, precum şi pe schimbările fi zice și psihologice.
Pe lângă cunoștințele informative și bogat ilustrate, această carte subliniază importanța relațiilor familiale și sociale, dar și felul în care adolescenții pot reacționa în diverse situații.
În plus, volumul oferă și câteva sfaturi pentru ca adolescenții să devină niște adulți responsabili, cu încredere în ei.
Volumul de față le vine în ajutor, în egală măsură, și părinților care se simt neputincioși în legătură cu subiectul, astfel încât pot găsi pagini care acoperă toate subiectele ce merită dezbătute cu copilul pentru a profi ta la maximum de această etapă a vieţii.