Cartea nu mai este in stoc la editura, daca o adaugi la favorite o sa anuntam editura ca inca prezinta interes iar pe tine te anuntam cand este re-tiparita.
Inca nu esti hotarat? Adauga la favorite Scoate de la favoriteNumără stelele este o poveste tulburătoare despre iubire, curaj şi altruism, într-o lume stăpânită de frică.
Este anul 1943, iar pentru Annemarie Johansen viaţa în Copenhaga e un amestec de îndatoriri pentru şcoală, de lipsuri şi foamete, totul desfăşurându-se sub privirea atentă a soldaţilor germani aflaţi la fiecare colţ de stradă.
Curajul pare să-şi mai găsească loc doar în poveştile pe care fetiţa i le spune seara la culcare surorii ei mai mici, Kirsti.
Aflând de raziile autorităţilor germane pentru ridicarea populaţiei evreieşti, familia Johansen hotărăşte s-o salveze pe Ellen Rosen, cea mai bună prietenă a fiicei lor, dând-o drept propriul lor copil. Dar asta va fi oare de ajuns?
Lois Lowry surprinde în cartea Numără stelele: O poveste din Copenhaga momentul în care ritmul vieții simple a două familii – Johansen și Rosen – este întrerupt de umbletul soldaților germani prin oraș. Cu ținuta impunătoare, aceștia stârnesc groaza la fiecare colț de stradă în timp ce caută familiile de evrei pentru a le deporta.
Annemarie Johansen, o fată de zece ani, e elevă, fiică, soră și prietenă. Are teme de făcut, o familie iubitoare care se chinuie să găsească hrană în penuria cauzată de război, o soră de cinci ani – Kirsti – și o prietenă foarte bună – Ellen Rosen. Cu toate lipsurile, fetele nu-și pierd spiritul ludic, iar seara poveștile însuflețesc casa.
„Este mult mai ușor să fii curajos dacă nu știi totul“ este o frază esențială în carte. Părinții fetelor nu le divulgă fetelor adevărata gravitate a situației. Inocența lor și dragostea pentru celălalt le conduc acțiunile.
Citește mai mult într-o recenzie de Alina Ioan pe blog.