Cartea nu mai este in stoc la editura, daca o adaugi la favorite o sa anuntam editura ca inca prezinta interes iar pe tine te anuntam cand este re-tiparita.
Inca nu esti hotarat? Adauga la favorite Scoate de la favoriteCând Cei Nenumiți o aleg pe micuța Tenar să devină Preoteasa Mormintelor, fetița pierde tot: casa, familia, până și numele.
Căci ea este Cea Devorată acum, stăpână peste tăcere și întuneric, și se află în slujba unor puteri vechi și nemiloase.
Cu timpul, fata ajunge să-și cunoască bine tărâmul și îndatoririle; soarta ei este limpede.
Până într-o zi, când un tânăr vrăjitor, Ged, pătrunde în labirintul interzis ca să fure o comoară inestimabilă. Ged aduce cu el lumina magiei, care e mult mai ispititoare decât întunericul adânc și îngrăditor.
„Mormintele din Atuan surprinde esența marilor opere ale genului într-un fel în care puține alte opere fantasy pot spera s-o facă. Dacă scopul genului fantasy este să exploreze lăuntricul, spațiul interior al sufletului uman, nimeni n-a făcut-o mai bine decât o face Le Guin in acest roman." ― Huffngton Post