Cartea nu mai este in stoc la editura, daca o adaugi la favorite o sa anuntam editura ca inca prezinta interes iar pe tine te anuntam cand este re-tiparita.
Inca nu esti hotarat? Adauga la favorite Scoate de la favoriteLucrarea cuprinde fișe de lucru care vizează evaluarea copiilor la finalul clasei pregătitoare, recapitulând, într-o manieră integrată, cunoștințele dobândite în primul an de școală. Fișele sunt grupate pe domenii de dezvoltare, fiecare dintre acestea urmărind nivelul de achiziție a unei competențe fundamentale.
Antrenându-i pe copii în parcurgerea activităților didactice propuse, învățătorul poate aprecia, cu mai multă ușurință, dacă au fost atinse competențele de bază și poate întocmi astfel, în mod avizat, pentru fiecare elev în parte, Raportul de evaluare a dezvoltării fizice, socio-emoționale, cognitive, a limbajului și a comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și atitudinilor de învățare, la finalul clasei pregătitoare, recomandat de Ministerul Educației.
Pe lângă importanța lor strict didactică, din perspectiva unei evaluări necesare și formative, fișele de lucru vor face deliciul ultimelor săptămâni din clasa pregătitoare, anunțând prin tematica veselă și imaginarul copilăresc apropierea vacanței.
Acest auxiliar a fost avizat de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Ordinul nr. 3022 din 08.01.2018 şi se regăseşte la poziţia nr. 232 din anexa Ordinului.