Cartea nu mai este in stoc la editura, daca o adaugi la favorite o sa anuntam editura ca inca prezinta interes iar pe tine te anuntam cand este re-tiparita.
Inca nu esti hotarat? Adauga la favorite Scoate de la favoritePoveste clasică„Fetița cu chibrituri” este o poveste emoționantă semnată de Hans Christian Andersen, transpusă în nenumărate piese de teatru și spectacole pentru cei mici.
Poate fi o amintire de neuitat pentru copiii care o descoperă singuri, în timp ce învață să citească.
După ce a încercat să vândă toată ziua chibrituri trecătorilor, o fetiță sărmană își petrece noaptea de Anul Nou pe stradă.
Aprinde un băț de chibrit după altul, din dorința de a se încălzi.
Treptat, la lumina chibriturilor, îi apar în fața ochilor tot felul de minunății: o sobă mare cu un foc zdravăn, o gâscă friptă abia scoasă din cuptor, un pom de Crăciun frumos împodobit și chiar chipul bunicii ei.
„Fetița cu chibrituri” face parte din colecția Biblioteca din ghiozdan, care reunește cele mai îndrăgite povești din programa școlară sau de pe lista de lecturi suplimentare pentru învățământul primar.
Cărțile sunt scrise cu caractere mari și presărate cu ilustrații minunate.