Iepurilă are o problemă și nu știe cum să o rezolve.
Uneori, lucrurile din viața unui iepuraș pot fi foarte complicate.
Așa că Iepuroaica are o idee: – Am o idee.
Aș vrea să stai de vorbă cu Alt Iepure.
Alt Iepure este psihoterapeut.
Alt Iepure cu care să stai de vorbă prezintă psihoterapia într un mod simplu, direct și pe înțelesul copiilor.
Cei mici vor afla mai multe despre sesiunile de psihoterapie și despre modul în care psihoterapeuții îi ajută pe copii să și rezolve problemele.
Vor cunoaște o mulțime de amănunte interesante și vor învăța că psihoterapia poate fi o experiență pozitivă, folositoare.
Cartea include și o Notă către părinții copiilor, care prezintă, pe scurt, cele mai bune moduri prin care părinții își pot susține copiii pe parcursul terapiei și ce să facă pentru a deschide calea unei experiențe terapeutice pozitive.
Despre autori Cheryl Sterling, PhD, Paola Conte, PhD și doctor în psihologie Larissa Labay sunt psihologi pediatri în domeniul privat, specializați în terapie cognitiv-comportamentala pentru copii și adolescenți.
Și-au făcut studiile la universitățile Brown și Harvard, la Universitatea din Miami și, respectiv, la Children’s Hospital of Philadelphia.
Cheryl Sterling și Larissa Labay fac parte din echipa unui important centru medical din nordul statului New Jersey, în timp ce Paola Conte își desfășoară activitatea în Long Island, NY.
Despre autoarea ilustrațiilor Tiphanie Beeke are un master în Grafica și ilustrație la Royal College of Art din Londra.
Trăiește în Franța alături de soț și de cei trei copii și adoră răsăritul, zăpada, să ilustreze cărți și să-și petreacă timpul cu zgomotoasa ei familie.