Cartea nu mai este in stoc la editura, daca o adaugi la favorite o sa anuntam editura ca inca prezinta interes iar pe tine te anuntam cand este re-tiparita.
Inca nu esti hotarat? Adauga la favorite Scoate de la favoriteSplendida poveste a lui L. Frank Baum despre iubire, prietenie, curaj şi despre căutarea drumului în viaţă nu este destinată doar copiilor. Ziua lui Dorothy începe ca o zi obişnuită, iar apoi o tornadă o aruncă pe fetiţă, împotriva voinţei ei, departe de casă, într-o mare încâlceală. În viaţa reală omul nu este surprins, sub forma unui uragan de propriile îndatoriri şi viaţa de zi cu zi nu este zilnic întoarsă cu susul în jos de câte un eveniment?
Tovarăşii de drum ai lui Dorothy, toţi aspiră la câte ceva: Sperietoarea de Ciori îşi doreşte minte, Omul de Tinichea inimă, iar Leul curaj. Dar aceste însuşiri nu le obţin cu ajutor străin, se află în ei înşişi, acolo trebuie să le descopere şi să le scoată la suprafaţă. Minunatul mesaj al poveştii este că, dezvoltându-ne pe baza experienţelor de viaţă şi având încredere în propriile forţe ne putem găsi drumul în viaţă.
Spectaculoasele ilustraţii ale poveştii nu numai că îi vrăjesc pe cei mici, ci îi ajută să descopere, ascuns printre rânduri, drumul omului în viaţă, maturizarea, minunea de a ne descoperi şi a ne accepta pe noi înşine.
Editura Aquila Carti pentru Scolari intre 7 si 12 ani Carti din seria Citesc ce imi place