Cartea nu mai este in stoc la editura, daca o adaugi la favorite o sa anuntam editura ca inca prezinta interes iar pe tine te anuntam cand este re-tiparita.
Inca nu esti hotarat? Adauga la favorite Scoate de la favoriteNu mi-e frică de întuneric! este o carte adorabilă care îi învață pe copiii cu vârsta peste 3 ani ce înseamnă curajul și îi ajută să-și învingă temerile.
Vulpiței Nola nu îi mai place să intre în pădure în întuneric deoarece stejarul bătrân capătă o înfățișare înfricoșătoare noaptea.
Faptul că prietenul său, bursucul Pati, râde de ea nu face decât să înrăutățească lucrurile.
Din fericire, cu ajutorul mamei, Nola își dă seama că nu trebuie să se rușineze atunci când îi este frică, iar clănțănitul dinților și curajul sunt lucruri foarte apropiate.
Haideți să descoperim împreună prin ce trece Nola și cum găsește rezolvare la problema ei.
DESPRE AUTOR:
Ulrike Motschiunig s-a născut în Ried im Innkreis în 1965 și a crescut în mijlocul peisajului deluros din inima Innviertel.
În anul 1990 s-a mutat la casa adoptivă din Klagenfurt am Wörthersee.
După nașterea celor doi copii ai săi, ea a început să se concentreze pe scrierea cărților pentru copii, iar în anul 2010 a fost publicată prima sa carte pentru copii.
Subiectele cărților sale provin din inimă și este încântată când poate atrage copiii cu ele.
De aceea, raftul pentru copii al ei se umple puțin mai mult în fiecare an, până acum în cinci limbi diferite.
Nina Dulleck, născută în 1975, desenează de când putea ține în mână un creion.
Este căsătorită, are trei copii și locuiește în Rheinhessen, în mijlocul plantațiilor de cireși și al podgoriilor.
În 2011 a câștigat premiul austiac „Cartea preferată” cu „Glück sucht” (Norocul a vrut).