Așa cum au existat animale care au dispărut și altele care sunt pe cale de dispariție, așa cum există obiecte care dispar și sunt înlocuite cu altele noi, tot așa există și cuvinte care dispar. Iar dacă dispar cuvintele, dispare o lume întreagă, o atmosferă a vieții cu care eram familiari. Prin această carte, autorul le propune copiilor să salveze 12 cuvinte și, prin ele, o lume care nu dorim să apună pentru totdeauna. Este un exercițiu de folosire a limbajului în mod creativ și conștient, nu în mod automat, și o carte care inspiră spre ceva mai mult decât banalitatea gândurilor de zi cu zi.
Mircea Stanciu a studiat istoria şi ştiinţele sociale în România şi în Canada. Este tatăl a trei copii, un povestaș minunat și un colecționar de povești cu tâlc. Vă invităm să-l descoperiți în această primă carte pe care o propune cititorilor români.
Ilustrațiile cărții sunt semnate de Maria Brudașcă, artist vizual și ilustratoare. Maria Brudașcă a ilustrat mai multe cărți pentru copii, se ocupă de grafica revistei Ghid pozneț de cultură și explorează desenul atât în medii tradiționale, cât și în zona animației și a performance-ului vizual.
Carte